Bucşani 1986

Despre nobleţea unui sport.

"Football is a gentleman's game played by ruffians and rugby is a ruffian's game played by gentlemen" Oscar Wilde

Fire verzi de iarbă răsfirate de adierea vântului într-o răcoroasă dimineaţă de vară. Albastrul intens al cerului străpuns de strălucirea alba galbenă a soarelui. Mirosul de pământ reavăn, de tricouri umede, de ghete uşor mucegăite. Respiraţia gâfâită de efort şi icnetul înaintării în contact cu grămada adversă. Picăturile de transpiraţie scurgîndu-se pe obraz, arsura contactului cu tricourile aspre. Zgomotul gazonului rupt de crampoane, înaintarea surdă a grămezi, balonul lucios agăţat de taloner, mișcându-se ezitant printre picioarele nervoase ale liniei a doua. Apoi desprinderea din grămadă cu mingea la picior, revenirea la vericală cu balonul ramasat la piept, pasa falsă demi-ului şi pretinsa deschidere a jocului pe treisferturi, ţâşnirea prin stânga grămezi pe lângă tuşă, cu trecerea în viteză pe lângă flanker-ul advers care privea uimit în vreme ce el era întors în direcţia greşită. Senzaţia de libertate totală a alergării spre H-ul mare si alb, cu grămada adversă, păcălită şi furioasă pe urme, satisfacţia extraordinară a pasei lungi înşurubată demi-ului strecurat prin linia inamică, prinsă din nou pe picior greşit, coregrafia a trei pase consecutive, cu o execuţie perfectă şi balonul culcat în terenul de ţintă.
Am trăit şi apoi am visat iar şi iar, ani în şir, scena asta.
Nu am câştigat acel meci. La sfârşit eram însă mulţumiţi.

Rugby. O echipă de 15. Nici o vedetă. Disciplină.
Curaj şi respect. Atitudine.

O stare de spirit.